vineri, 20 decembrie 2013

Va recomand: Jurnalul unei mame de inger de Ana Maria Huzum

Ieri am participat la Bookfest la lansarea cartii unei prietene dragi, un suflet de care ma leaga nemarginirea si dorul si iubirea... Alaturi de ea au fost si alti parinti de ingeri si oameni carora le pasa si care vor sa inteleaga mai mult. Prietena de suflet a atator parinti incercati, Bianca Brad - fondatoarea organzatiei E.M.M.A.- , a fost acolo pentru a spune cateva cuvinte si a o sustine pe Ana in acest moment si greu si frumos si dureros si plin de iubire si mutumesc Cerului ca mi-a fost dat sa intalnesc acesti oameni minunati atunci cand aveam mai multa nevoie, atunci cand credeam ca viata mea s-a incheiat. O parte din sufletele noastre au plecat cu ei si nu vom mai fi niciodata intregi, dar ne gasim putere nu doar in noi ci si in cei ce aleg sa ne fie aproape.

O carte pe care TREBUIE sa o cititi, parinti de ingeri ori nu... O carte ce spune viata, moartea, iubirea, sufletul, OMUL... Si o spune asa cum putini au curajul, puterea sau harul sa o faca. O spune sincer, deschis si cu toata trairea si dragostea si tot ce e uman jertfite Universului...

Later edit: Acum se poate comanda online: http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-757-932-4/Ana-Maria-Huzum__Jurnalul-unei-mame-de-inger










miercuri, 18 decembrie 2013

Hai si pe FB, sa fim in trend :)

Si pentru ca simt nevoia de a schimba impresii in timp real am creat un grup Facebook - se poarta, nu? :) - De la oras la tara - Bungee jumping urbano-rural :)

Va astept alaturi de mine la pierdut timpul - ca si tare mult avem :) aici: https://www.facebook.com/groups/181719322036069/

Invit toti orasenii mai mult sau mai putin convinsi, ce s-au mutat sau intentioneaza sa se mute la tara. Schimbam impresii, batm cuie, plantam rosi... vedem noi :)

joi, 12 decembrie 2013

Ce caut eu in viata mea? :)

Ma cam paste (terminologie atent aleasa, asa incat sa ramanem in tema rurala) un sentiment de dezradacinare si neapartenenta. Probabil mi se trage de la chirie, de la ideea de a nu fi "acasa" dupa atatia ani intr-un cuib al meu, clar, fara semne de intrebare. Stiu ca va urma o casa, o curte, o gradina - cu toate visele implinite ce deriva de aici. Insa pentru moment ma invart si ma sucesc, nelalocul meu. Desi sunt sociabila, ba chiar un pic exagerat de sociabila uneori, am fost atat de prinsa cu ce am de facut incat nu am reusit sa o cunosc decat pe vecina de deasupra; o data; ca apoi n-am mai apucat sa o vad. Si fara a fi cu nasul pe sus, fitoasa sau oricum m-ar cataloga oricine, am o nevoie cumplita si fizica de oameni cu care sa pot comunica. Nu-i vorba, prietenii vechi ma suna, ma viziteaza, Facebookul asta isi face treaba si el insa... parca nu-i suficient. Stiiiiu, totul tine de "bibilica" (nu scap ocazia de a continua cu tema sateasca:)) ), dar nu imi ajung doar visele cu ce va fi la primavara. Dar hai sa zicem ca e hormonal, ca e depresia de iarna, ca e ceva...

Chiar asa, lipsa oricarei emotii la aproapierea Craciunului tine oare de experientele prin care am trecut in viata, de mutarea asta sau pur si simplu de varsta? Doamne, pana acum niste ani Craciunul era feeric in mintea mea, chiar si atunci cand imi impuneam sa car sacose grele ce imi taiau mainile pe frig si noroi dinspre piata spre casa. O faceam exact in spiritul Sarbatorilor, sa le "simt" mai bine, desi sotul meu se ocupa de toate cumparaturile. Acum... am iesit pentru vreo jumatate de ora cu pruncii la o repriza de plimbare, in recunoastere in noul meu temporar sat-oras, identificat rapid, instinctiv, un magazin cu de toate de la turci si chinezi - buna ocazie de a da banii pe nimicuri tip bling bling de atarnat in pom sau prin casa si... nimic ! Nicio emotie, niciun feeling :). Iuliana I. sigur stie magazinul cu prostii (asa ii spunem eu si Andi) de la piata Crangasi, peste drum de sectia 20, la etaj. Aia era traditie de Craciun, neaparat mergeam pe acolo si ne dotam cu vreo instalatie de brad sau macar o fasie de beteala, alaturi de alte ace, brice si ... ce mai gaseam.
Am o banuiala ca in satul meu fara vaci (are vaci, dar are si sintagma asta o explicatie, o sa v-o spun odata) o sa uit de spiritul asta comercial al sarbatorilor si o sa il inlocuiesc cu altceva...

In alta ordine de idei, m-am documentat temeinic si telefonic despre cum se cultiva cartofii. De fiecare data cand vorbesc cu bunica mea imi mai vinde niste ponturi :). Prin urmare prasitul prin telefon e usor :), suprafata de 1-2 ari e stabilita sa imi ajunga cartofii pe iarna :)) si dimensiunea de "cat un ou, nici mai mari, nici mai mici"a cartofilor de samanta mi-a intrat bine in cap. Asa ca va fi vie - cartofi - livada. Am zis !


marți, 10 decembrie 2013

Din alte pasiuni

De cand am ramas insarcinata cu fetita mea dulce am dezvoltat si o pasiune (si un talent zic unii, eu sunt in dubii) pentru lucrul de mana. Asa ca, fara prea multe cuvinte, va invit pe www.lululand.eu si va arat cateva din preferatele mele. E reclama? Poate, dar am voie, nu? De fapt nu-i reclama, doar ma laud :))))





















sâmbătă, 7 decembrie 2013

NU de nevoie

Nu, nu de nevoie ne-am mutat, asa cum au inteles unii dintre cei din jurul nostru. Nu de nevoie, ci din dorinta, din visare, din placere. Pana si mama m-a intrebat daca fac asta pt ca nu ma ajung cu banii si daca scopul e sa renovez un pic si sa raman cu niste bani sa am cu ce trai. Nope. Cand am fost sa imi iau ramas bun de la mamaie de la 2, o doamna de vreo 95 ani, imi explica ca nu e nicio rusine sa fii sarac si viata la curte poate fi frumoasa chiar daca e grea :).

Eu cred ca astfel de mutari rar le fac cei cu dificultati financiare si mai degraba cei care le inteleg. Am remarcat ca marea majoritate a celor care au facut acest pas sunt oameni de nivel mediu si peste mediu, oameni educati, culti, cititi si chiar cu posibilitati financiare. Ok, nimeni nu da pe afara, dar putini sunt cei ce pricep ca daca ai fi in nevoie o astfel de mutare e poate solutia ideala. De ce sa fii domn de oras si sa nu stii ce mananci maine cand ai putea sa dezvolti o afacere la tara, oricat de mica, sa iti asiguri cam tot ceea ce ai nevoie? E loc... Si chiar daca in Romania toate merg de-a-ndoaselea, multe se pot face. Pana la urma am ajuns la concluzia ca nu America e tara tuturor posibilitatilor, ci Romanica noastra, asa corupta si lenesa cum e... Trebuie doar sa vrei, sa ai putina imaginatie si initiativa si dorinta de munca; pai da, ca fara munca oricum nu faci nimic...

Si realizez si eu acum, incet incet, cu toate indoielile si incertitudinile, ca de fapt le poti avea pe amandoua: si viata la tara si contact cu "civilizatia". De ce nu? Ca cica e scumpa benzina. Pai e. Dar daca trebuie sa traversezi Bucurestiul dintr-un capat in altul consumi poate mai mult decat daca trebuie sa parcurgi cei 20 km pana in oras. Si de la capat n-ai decat sa iei tramvaiul :). Dap, greu, complicat, dar frumos si plin de posibilitati. Poti dezvolta o afacere numai din iarba cosita. Idei sa ai! Faci sa zicem aranjamente de vara/toamna/iarna/primavara cu ce gasesti in fundul curtii. Cu perseverenta vei gasi si clienti pt asa ceva. Nu o sa uit niciodata, in vremea studentiei, cand lucram la o firma unde trebuia sa vindem lenjerii din usa in usa, una din legendele vanzarilor de acolo: cica un tip a facut pariu ca poate vinde o caramida. Si stiti ce? A reusit ! Cum? A sustinut ca are proprietati curative, a explicat vechea metoda babeasca de a pune caramida pe foc si apoi intr-un prosop si te incalzesti la sale, etc, etc si a vandut-o unei doamne centenare :)). Legenda sau nu, e clar ca se poate. Doar sa nu renunti, sa gasesti METODA.

Daca romanul si-ar folosi abilitatile, inventivitatea si... smecheria :)) (aia ce include si un dram de bun simt si educatie) , multe ar putea face...

Stati doar sa vedeti in timp ce idei avem noi; voi face orice sa le pun in practica ! Inovatie si talent :)).

vineri, 6 decembrie 2013

Cu un pas mai aproape

Cu un pas mai aproape si nu cu un picior in groapa cum incearca unii sa imi explice ca sunt. Si da, sunt tentata sa ii cred uneori. Ca-s si eu ca un fel de om...

Ne-am mutat cu chirie, la vreo 5 km de casuta. Sa fim aproape, sa incepem munca, mai intai cu demolatul, apoi construitul si gradinaritul. Stam tot la bloc - n-am gasit casa cu chirie cum as fi vrut - dar dimineata tot se aud cantad niste cocosi zelosi. Si mi-e drag... Inca despachetam, mutam, aranjam. E compromisul pe care l-am facut pentru a ne incadra in bani. Da, cu tot cu plata chiriei iesi mai bine decat daca ai construi in graba. asa ca trebuie sa rezistam macar 6-8 luni asa. Dar e bine.

Prietenii ne calca pragul cu drag deocamdata, distantele sunt mai mici in timp si km decat credeam eu si incerc sa ma adaptez. Lupt inca un pic cu acea depresie de separare; am plecat din apartament vineri seara, obosita, ravasita, nici nu m-am prins ce fac; m-am mutat fara sa fi vazut noul apartament inainte, am luat copiii si pisica si pestele si broasca si am plecat :). Cu ochii inchisi. Cumparaturile inca le mai facem din cand in cand la hypermarketul din fostul cartier :))) Daaa, puterea obisnuintei si asa, un dor, desi n-au trecut decat cateva zile de la mutare.

Sunt inca in transa, usor terifiata de ce fac si incerc sa imi regasesc emotia si visul, sunt acolo, in mine, stiu !

Si uite, acu' tre sa fug cu tot familionul in Mall, are fi-miu cantare (e vedeta, na :)) ), asadar se imbina minunat mirosul de fum de la sobele vecinilor cu tinuta eleganta de promenada :)). Ma duc sa ma fac doamna, dar cu gandul tot la cizmele mele de cauciuc ce ma asteapta pe veranda la casa pentr campania de primavar. Mi-a luat sotul meu seminte de marar si nu ai stiu ce verzituri, deci productia e in curs :)))

Intai de toate... multumiri !

Am reusit abia astazi sa verific blogul si comentariile, am fost prinsa cu mutarea, saci, cutii, pisici, copii si tot tacamul. Nu pt sa cred cat de multe persoane au avut un gand bun si o incurajare pentru noi si nici nu pot sa explic in cuvinte cata nevoie aveam acum de asta ! Multumesc ! Pentru ca sunt in criza de timp - vesnic :) o sa raspund aici intrearilor voastre si apoi si la comentarii, cand apuc, cum apuc. Nu e lipsa de respect, ci de vreme...

Ma intrebati cat teren e. 3.500 mp. Adica 35 de ari de munca :))) Copiii sunt mai mult decat incantati. fi-miu, al 9 ani, ma incurajeaza si imi explica zilnic cat de fericit e ca am ales sa ne mutam la tara; nici nu mi-as fi inchipuit sa ii placa ideea atat de mult. Inca nu vrea sa renunte la vechea scoala, abia de la anul e dispus. Nu-i nimic, merge si asa inca o jumatate de an; azi au ajuns acasa la 12.35, din Titulescu in cornetu, cu o oprire prin Brico !!! Deci nu e chiar asa complicat cum imi imaginam. Si va veni si transferul, dar nu vreau sa ul fortez. Oricum sunt fascinata de cat e el de fascinat :)).

Zona? E in sud, spre Alexanddria, la vreo 23 km de centrul Bucurestiului . Oameni gospodari pe aici, dar parca tot nu seamana cu ce stiu eu de la tara din Bucovina; dar s-ar putea sa fiu partinitoare, de acolo ma trag, acolo am copilarit :) Insa a luat sotul meu un domn politist la "ocazie" :)) si a aflat ca e o zona linsitita, fara scandaluri, fara probleme. Ceea ce e fantastic, asta imi doream.

Uuuf, am uitat ce m-ati mai intrebat. Dar va raspund, promit !

miercuri, 13 noiembrie 2013

De la extaz la agonie... din colt in colt :)

N-am mai postat. De ce? Pt ca nu stiu ce sa postez. Inca suntem asa, nici cal, nici magar. Dupa ce ne hotarasem sa stam cu chirie pana ain primavara ne-am hotarat sa ne mutam direct, ca apoi sa revenim la chirie. De ce? Pentru ca financiar se pare ca e mai rentabila chiria decat o renovare "heirupistica". asa ca acum cautam chirie; la casa; in zona unde ne-am mutat, sa ne fie la indemana si sa putem munci mai cu spor :).

Trec de la o stare la alta rapid: ba in extaz ca ma mut si ca am nenumarate planuri de viitor, ba spaimele clasice de parasire a cuibului vechi si a tot ceea ce mi-e cunoscut si la indemana. Habar n-am daca imi va place sau nu toata nebunia asta. Visez la pomisori, rosii, targuri, gaini, cafea - desculta in roua diminetii si ma tem in acelasi timp de izolare. Sunt o asa zisa "people person" si pana acum people-ii din jurul casei nu par sa rezoneze cu ceea ce sunt eu. Ma pot vedea schimband o vorba si cu bunicile de cca 100 ani din vecini, si cu tanti cu batic si multi copii, ba si cu liota de negrisori (si o spun cu drag, sa nu fiu gresit inteleasa) ce se joaca in mijlocul ulitei de alaturi. dar nu stiu daca voi gasi oameni cu care sa pot comunica usor. Daaa, stiu, am Facebook-ul la indemana. dar nu e acelasi lucru; imi am sotul, am copiii si e minunat. Insa mai vrei sa bati campii artistic si cu altii si nu stiu daca ii voi gasi pe acesti altii in apropiere. Ca prietenii de aici, prietenii vechi raman; dar raman la casa lor, cu problemele lor si fara timpul necesar de a-mi calca pragul de cate ori ma apuca pe mine damblaua... Nu sunt mare fana mall-uri si shopping si filme, da' la piata la mercerie, la hypermarketul de alaturi tot imi place sa merg. Singura, cu copiii, cand vreau eu. Si daca nu pun mana naibii odata sa conduc... deh, sotul meu nu e totusi sofer dedicat :). Dap, cu genul asta de ganduri va puteti confrunta cand va mutati la tara. Si ma gandesc daca nu mai bine ma mutam in orasul unde m-am nascut, le imbina tare bine pe toate, si rustic si modern si oameni asemeni mie...

Asadar: nu stiu. Ce? Nimic ! Cand vad volumul de munca ce ne asteapta intru in panica sau in stand by; cu rare momente de fericire maxima - pt ca munca asta mi-o doream, dar ma si baga in sperieti. Maxim !!! Nu mi-e frica de munca; dar oare oi face fata? Financiar vom fi ok pana la capat?

Valeleu, cate scenarii pesimiste pot vizualiza ! Noroc ca le vad si pe cele bune :)

Da, ramane de vazut... Nici pe cal, nici in caruta pana una alta. Dar de indata ce intrevad planul clar sunt convinsa ca ma autoreglez. Si rad; sau plang; sau amandoua. Oricum, vin sa va spun :).

duminică, 3 noiembrie 2013

Fascinant: Indagra 2013

Atat spun: poate cea mai mare aglomeratie de la orice fel de targ. Cred ca oamenii incep sa inteleaga ceva...

















vineri, 18 octombrie 2013

Gandul - profund, evident - al zilei

Stai ca intai ma intreb daca formularea din titlu e corecta gramatical si la ora asta nu pot determina. Sa ma traga cineva de maneca, urechi, hainuta, daca nu e. :)

Neatza ! Nu stiu cum se face, dar cum simt mirosul cafelei, nici nu trebuie sa o gust, devin filosoafa :)) Cu cat mai devreme ma trezesc, cu atat mai profunda sunt :)))

Asadar gandul adanc al zilei de azi: Ma, parca nu fu prost ala de zise Traieste clipa !... Pai stai si te stresezi ca ...(adaugati voi: boul, vaca, vitelul ... ceva), te cramponezi de tampeniile pe care le-ai facut candva, nu te prinzi ca azi esti fericit - ca te gandesti daca vei fi happy maine. Lasa-le naibii de ganduri si bucura-te de ceea ce ti se intampla acum. Nu ti se intampla nimic bun? Autoconvingere ! Placebo! Baga acolo, zi ca esti fericit ca respiri, ca te-ai trezit, ca trece ! Acu' nu esti nebun cu totul sa nu iti faci planuri de viitor, dar fii oricand dispus sa le modifici in asa fel incat sa te coafeze Esti genul care nu poate dormi noaptea daca nu isi face planul cincinal? Pai bucura-te ca il poti face ! Si lasa loc pt schimbari, oricand; viata e ori un rahat ori o aventura, depinde cam de unde o privesti. Da-ti voie sa savurezi si produsul mai sus mentionat , ca vremuri grele vin oricum macar o data in viata si Get over it ! Nu zic sa fii nesimtit sau nesimtitor, ci sa vezi luminita aia de la capatul tunelului si cu ochii inchisi ! Na !

Si va anunt cand imi trece , cand devin din nou pesimista si negativista - de fapt asta e specialitatea mea :)))

joi, 17 octombrie 2013

Prea bun, prea ca la tara :)

Si... start casuta !
Curtea din fata, cu vie cu tot
La gutui
La cules de banane :))
Si din productia de struguri... ultimii ciorchini din cca 1000 m vie (da, nu stiu nimic despre vie, sunt 4 soiuri de struguri si muuulti... araci? asa s-or chema?)
Cu bardita in actiune - la marcat de limite (ale terenului, nu e pt spaima vecinilor :)) )
Una din cele 5 gutui ramase prin pom
Si ultimul buchet de flori din gradina
Umbra de la vara
Cele 2 puncte umane marcheaza capatul din spate al "mosiei". De la jumate. Initial nici nu am stiut ca avem atata teren... Oare ce om face cu el???
Si in dreapta in spate, undeva intre pomi, e casa, poza de la aceeasi jumatate
Si, evident, splendoare in iarba... uscata :))
Cu vedere la drum (pe unde am aflat ca deja avem canalizare si apa curenta, nou noute, de aia e drumul ca transeele - si cica dupa ce ii da drumul vine si asfaltul)
Va urma... Pt ca ne mutam intr-o luna jumatate. Vine distractia cu varuit, igienizat, mochetat si amenajat baie, toate provizorii. dar am si soba cu plita !!!! Unul din visele mele s-a implinit ! Matza imi lipseste si un caine. Pt inceput... Ca gainile mi le iau la primavara. Incepand cu Kinga (roscata) si Helga (blonda) si Hans (cocosul, evident). Stiu ca va urma Olga si apoi ne orientam, ca ne trebuie macar 4 oua, dar nume nu mai avem ! :)